Joaquim Preto: „Rapid va merge în Ligă”

Redactor:
Daniel Remes
Joaquim Preto: „Rapid va merge în Ligă
  • Publicat:

Portughezul spune că Rapid va avea un singur obiectiv: titlul

Joaquim Preto este omul din umbră al lui Ladislau Bölöni. Portughezul l-a urmat pe tehnicianul român peste tot pe unde acesta a antrenat din 2001 încoace, iar acum se pregătește de o nouă aventură în România. Cu câteva ore înainte de a parafa înțelegerea cu Rapid, Preto a acceptat să vorbească în exclusivitate cu ProSport.

Am înțeles că vă faceți bagajele pentru România.
Sunt foarte aproape de a face acest lucru. Mai sunt de pus la punct unele detalii, dar nu cred să existe vreun fel de probleme.

Când veți semna cu Rapid?
Curând. Ne-am înțeles deja cu oficialii de la Rapid.

Ce știți despre formația din Giulești?
Știu destul de multe. Am jucat contra Rapidului în Cupa UEFA pe când eu și Bölöni pregăteam pe Rennes. Rapid e un club mare în România care în fiecare an se luptă să ajungă în cupele europene sau să câștige titlul.

Dar fotbalul românesc cum îl vedeți?
Este un fotbal foarte tehnic, asemănător cu cel din Portugalia. Naționala voastră a progresat mult în ultimii ani. Aveți o cotă bună și cred că veți avea un cuvânt de spus la Euro. De asemenea, jucătorii români sunt foarte bine văzuți în Europa. Personal îi cunosc pe Marius Niculae și pe Sepsi, despre care am numai cuvinte de laudă.

Știți că CFR Cluj a devenit campioană în România având în lot foarte mulți străini?
Da. Am aflat și eu acest lucru. Curios e faptul că o parte dintre ei au ajuns în România din campionatul Portugaliei, acolo unde nu au arătat mare lucru.

La unele cluburi la care ați lucrat cu Bölöni ați fost mai mult scouter. Așa va fi și la Rapid?
Nu. Dacă lucrurile decurg bine, la Rapid mă voi ocupa exclusiv de echipă, deci voi fi secund.

Ce fotbaliști veți aduce?
Încă nu știu exact pe cine vom aduce. Mai întâi trebuie să vedem ce jucători găsim la Rapid, să vedem cine rămâne, cine pleacă, și abia apoi vom decide pe cine transferăm. Oricum, vom încerca să aducem fotbaliști cât mai valoroși.

Ce obiectiv veți avea la noua dumneavoastră echipă?
Vom avea ca obiectiv titlul de campioni. Doar acest lucru ne interesează. Alt loc nu trebuie să existe pentru Rapid cât timp vom fi acolo. Vrem să ducem pentru prima dată Rapidul în Liga Campionilor. Știm că ne așteaptă o bătălie foarte dură, dar suntem pregătiți.

7 ani a fost Joaquim Preto secundul lui Bölöni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Cum arată iubitul fiicei lui Leonard Doroftei! Vanessa, imagini rare cu parterenul ei: Meriţi tot!
Cum arată iubitul fiicei lui Leonard Doroftei! Vanessa, imagini rare cu parterenul ei: Meriţi tot!
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână…
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea i-a uimit și pe ei
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea…
×